Ce que je vais raconter de ma première nuit de New York fera sourire les Américains;
aussi bien est-ce dans ce but que je l'écris. Dans un livre du merveilleux Rudyard Kipling,
je me rappelle avoir lu les épouvantes du sauvage Mowgli la première fois qu'il coucha
dans une cabane close: l'impression de sentir un toit au-dessus de sa tête lui devint bientôt
si intolérable, qu'il fut obligé d'aller s'étendre dehors à la belle étoile. Eh bien! J'ai presque
subi cette nuit une petite angoisse analogue, et c'étaient les gratte-ciel, c'étaient les grandes
lettres réclames au-dessus de moi, c'étaient les grands tonneaux rouges montés sur leurs
échasses de fonte; trop de choses en l'air, vraiment, pas assez de calme là-haut. Et puis, ces
six millions d'êtres humains tassés alentour, ce foisonnement de monde, cette superposition à
outrance oppressaient mon sommeil. Oh! Les gratte-ciel, déformés et allongés en rêve! Un en
particulier (celui du trust des caoutchoucs, si je ne m'abuse), un qui surgit là très proche, un
tout en marbre qui doit être d'un poids à faire frémir! Il m'écrasait comme une surcharge, et
parfois quelque hallucination me le montrait incliné et croulant...
C'est dimanche aujourd'hui; le matin se lève dans une brume lourde et moite; il fera une
des chaudes journées de cette saison automnale qu'on appelle ici «l'été indien». Sur New
York pèse la torpeur des dimanches anglais et, dans les avenues, les voitures électriques
ont consenti une trêve d'agitation. Rien à faire, les théâtres chôment et demain seulement je
pourrai commencer à suivre les répétitions du drame qui m'a amené en Amérique. Mais dans
le voisinage, tout près, il y a Central Park, que j'aperçois par ma fenêtre, avec ses arbres déjà
effeuillés; j'irai donc là, chercher un peu d'air et de paix. | Ceea ce eu voi povesti despre prima mea noapte în New York va face să zâmbească americanii; de fapt, acesta și este scopul scrierii mele. Într-una din cărțile admirabilului Rudyard Kipling, îmi amintesc să fi citit ororile sălbaticului Mowgli prima dată când el dormise într-o colibă închisă : impresia de a simți un acoperiș deasupra capului lui i-a devenit în scurt timp atât de intolerabilă, incât el fu obligat să se întindă afară sub cerul liber. Și așa! Eu aprope că am simțit în aceasta noapte o mică anxietate analogică, cauzată de zgârie-nori, de literele mari de reclamă deasupra mea, de poloboacele roșii mari fixate pe picioroangele lor de fontă; prea multe lucruri în aer, într-adevăr, nu era destulă liniște acolo sus. Și apoi, aceste șase milioane de ființe umane îngrămădite în jur, această afluență de oameni, această suprapunere excesivă opresa somnul meu. Ah! Zgârie-norii, deformați și alungiți în vis! Unul îndeosebi (cel al trustului de cauciuc, dacă nu mă înșel), unul care se află chiar aici aproape, unul care este totul în marmură și care are probabil o greutate de te iau fiorii! El mă strivea ca o suprasarcină, și uneori, niște halucinații mi-l arătau înclinat și prăbușindu-se... Astăzi e duminică; dimineața se ridică într-o ceață deasă și umedă; va fi una din zilele calde a acestui sezon de toamnă numit aici "vara indiană". Peste New York apasă somnolența duminicilor englezești și, pe bulevarde, automobilele electrice au convenit să facă un răgaz în agitație. Nu ai ce face, teatrele nu funcționează, și doar mâine eu voi putea începe să urmăresc repetițiile dramei care m-a adus în America. Dar în vecinătate, chiar alături, se află Central Park, pe care eu îl întrezăresc prin fereastra mea, cu copacii săi deja desfrunziți; eu o să merg deci acolo, ca să caut puțin aer și liniște. |